Tiparul impulsiv. Cu diferite grade, moderat-comportamental până la patologic.
Mâncatul nu se întâmplă cu lobul prefrontal, cu rațiunea. Ea ține de instinctual. Ca să ne educăm alimentar, trebuie exercițiu conștient în care ”rescriem” (parte din) comportamentul alimentar instinctual, prin rațiune (educație alimentară).
Adică în momentul în care înțelegi cum să faci și, mai ales, de ce faci anumite lucruri, pe care le tot repeți găsești sens pentru a le menține până intră ca gest reflex. Proces care ia timp. Cât, depinde de fiecare persoană. Iar tiparul acesta de oameni e predispus la eșec total pentru că nu au capacitatea să susțină în timp – adică să opereze întâi cu lobul prefrontal, până ajung să automatizeze noul comportament, antiobezogen (întâi să gândească ce, de ce și cum mănâncă).
Spuneam că pacienții impulsivi sunt o categorie dificilă – pentru că întâi fac și apoi gândesc. Am observat asta în diferite grade – persoane mai repezite (din cauza stilului de viață mereu pe fugă), până la grade mai avansate, poate chiar patologie nediagnosticată. Sau de care nu mi-au menționat mie (în anamneza mea solicit istoric medical și tocmai din acest motiv prefer sa fie ”pe foaie” să pornim cu dreptul, cu toate cărțile ”pe față”). Faptul că acest tipar de pacienți ajung la nutriție nu e rău, dar nu e prima linie de intervenție. Prima linie de intervenție sau măcar paralelă cu nutriția este consilierea psihologică și farmacoterapia – fie inițiată de medicul de obezitate (analogii de GLP1 pentru controlul greutății scad poftele, omul e mai puțin ”pofticos”, ca atare, poate gândi mai limpede), fie inițiată de medicul psihiatru, dacă lucrurile sunt mai profunde.
Dacă vă plac genul acesta de postări, apreciez să le distribuiți la voi pe social media.
© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician | de 10 ani
Programari Sigina @ Synobis Medical: 0749651957 | Programări consultații ONLINE aici.