Răspunsul e pe atât de simplu pe cât e de complicat: pentru că așa este făcut organismul viu, să stocheze, să te țină în viață. Nu este nicidecum ”o genetică proastă”, ci o genetică firească, de conservare a speciei. Acum câteva milenii, dacă nu stocai – mureai de inaniție. Așa că etichetarea de ”genetică proastă” e doar pentru contextul actual, modern, de 50 de ani încoace, plin de mâncare și nu numai, de derivate procesate de confort, pe care le mâncăm prea mult sau prea des. Contextul actual – mă refer în mod specific la cel al realității noastre occidentale (chiar dacă stăm mai în est), că mai există și azi triburi care nu cunosc alimentele moderne și zahărul și care nu suferă de niciuna de maladiile de stil de viață, sunt supli – chiar dacă trăiesc la limita subzistenței și, în anumite zone, a malnutriției. Personal, sunt fascinată să privesc documentare sau să citesc cărți despre stilul de viață al acestor triburi care nu cunosc obezitate, boli cardiovasculare, alergii, cancere, depresie – adică boli ale lumii moderne.
Totul la organismul nostru e construit pentru a ne ține în viață: cele șase simțuri, la fel. Mirosul nu e pentru a mirosi parfumuri de sinteză și gustul nu e pentru a ne oferi plăcere. Gustul este pentru a detecta alimentele alterate, alimentele potențial otrăvitoare și pentru a ne stimula să mai căutăm alimentele ”mai plăcute”, care, desigur, nu beneficiau acum câteva mii de ani de asezonare cu sare, piper usturoi și mai știu eu ce mirodenii, cum se întâmplă azi. Nu în vremurile de ”vânători-culegători”. Așadar, mâncarea e pentru supraviețuire, nu pentru socializare sau reglare emoțională, cum o folosim azi într-un mod atât de firesc.
În timp, mâncarea a devenit pentru om ceva mai mult decât supraviețuire: liant social (masa în familie/cunoștințe) și cel mai adesea automedicație. În timp, creierul nostru a început să o perceapă ca pe altceva, decât combustibil: plăcere/stare de bine. Iar când ești înconjurat de ea, trebuie doar să întinzi mâna să o iei, această ”reglare” cu mâncare devine ceva firesc, iar excesul de greutate din urma ei, ”problema”. Înțelegi, așadar, că nu e nimic în neregulă cu tine, funcționezi normal, ca orice ființă de la existența omului încoace, doar că mediul nostru actual, modern, occidental, nu este normal absolut deloc. De la abundența alimentară, la sedenarism și stil de viață stresant și haotic.
Pentru cine are animale de apartament – de câte ori pe zi cerșește pisica Dvs de mâncare? La fel suntem și noi, avem acest interes crescut genetic, dar și opțiunile foarte aproape de noi.
Bine, dar Cutărescu e slab! Incursiune empirică în creierul ”slăbuților”.
Este normal să ne sară în ochi persoanele care nu au probleme de greutate în perioada în care avem noi contact cu ele. Asta nu înseamnă că nu au avut sau nu vor avea probleme de greutate în urma unui comportament alimentar abuziv iar persoanele cu structura slab uscată toată viața au o altă raportare a creierului la mâncare: ei spun sau cred că mănâncă ”mult”, dar, de fapt, ei nu își întrunesc necesarul energetic minim pe 24h. De ce se întâmplă asta la ei în creier și nu și la noi, ”restul muritorilor de rând”? Este greu de răspuns cu exactitate. În mod normal, să nu depui/să nu prea ai apetit este o anomalie genetică deloc avantajoasă în supraviețuire. Dar care în contextul prezent arată a avantaj. Adică creierul persoanei respective nu dă semnale suficiente sau suficient de puternice pentru obținerea substratului energetic, ceea ce acum mii de ani ar fi fost autocondamnare la moarte. Pentru că fără apetit, nu erai motivat nici să vânezi sau să cauți mâncare. Nu mănânci, mori.
Personal, din miile de oameni care mi-au trecut pragul – am ajuns la o concluzie. Pe care nu o luați ca literă de lege, ci ca experiență personală de specialist în nutriție. Din toate persoanele cu subpondere care mi-au trecut pragul, și care își doreau să acumuleze kilograme, din discuțiile legate de apetit și ”de ce-uri”, majoritatea păreau să nu se fi simțit doriți atunci când au fost mici (în special în relația cu mama). Cel puțin la nivel subconștient și aveau un ”a-ha moment” în discuția cu mine. Cumva, creierul lor a primit sau perceput informația – fie în viața intrauterină, fie de-a lungul copilăriei – că nu sunt doriți iar creierul (subconștientul, bineînțeles), a comandat ”nu mai mânca, mori, dispari, nu ești dorit”. Aceasta este o explicație empirică bazată pe observație și discuție cu o bună parte din pacienții și clienții subponderali. Fără alte probleme de sănătate care să le fi cauzat greutatea suboptimală. Acest tipar de persoane nu sunt ”pofticoase” din fire, rareori le e foame, mâncatul este o activitate enervantă pe care trebuie să se oprească să o facă, pentru că știu că ”trebuie” să mănânce. Creierul lor este diferit și poate nu din cele mai fericite motive. Sau consumă cu plăcere strict alimentele de confort (dulce, junk food, alimente hedonice).
Dacă te interesează mai multe răspunsuri – poate le găsești în acest articol.
© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari Sigina @ Synobis Medical: 0749651957 | Programări consultații ONLINE aici.