fbpx

Sărbătorile din acest an sunt puțin diferite față de cele din anii anteriori, deși ca dinamică nu foarte mult. De Sărbători mâncăm peste necesități (vrem-nu vrem), pentru că e mai multă mâncare decât de obicei, pentru că e disponibilă și pentru că mâncăm social/ne plictisim că nu prea avem ocupație. Problema e că întreg comportamentul din perioada următoare se cumulează cu un an marcat COVID19 mai sedentar pentru majoritatea populației, mai stresant și cu mâncat pe fond de stres.

E un segment foarte redus de populație care a beneficiat de pe urma pandemiei în sensul că stând acasă, oamenii au putut avea un orar de masă mai regulat și mai îngrijit și ceva mai mult timp pentru a face exercițiu fizic.

Așadar, cateva sugestii practice:

Mănâncă doar la mese, și așteaptă să ți se facă foame. Știu că preparatele de mâncare sau de patiserie sunt la discreție, dar încearcă să nu le țineți mereu la vedere în afara meselor, în încăperea în care vă petreceți majoritatea timpului. Dacă le vezi, le mănânci.

La masă, pune-ți din fiecare preparat în farfurie, până când arată cât o porție de mâncare pe care o consumi în mod normal, chiar dacă e compusă din diverse (mix de aperitive, o sarma etc). Prăjiturile le poți face 1/2 fiecare bucată cu partenerul sau cu cineva din familie. Dacă îți place un sortiment în mod deosebit, poți servi o bucată întreagă.

Inovează și îmbunătățește rețetele de Sărbatori. Asta nu înseamnă să le modifici complet gustul, ci să scazi puțin din grăsimi, și să mai reduci din zaharurile adăugate. Inserează cât de multe verdețuri și rădăcini: măr răzălit cu telină și iaurt, măr răzălit cu morcov, clasica salata de varză sau de alte verdețuri. Așa, veți avea volum, la calorii puține și ”vor intra” mai puțin din preparatele foarte consistente.

Planifică-ți plimbări – fie în natură, fie prin parc sau prin oraș, dacă timpul va permite. Încearcă să nu fii foarte sedentar în aceste zile.

Tips: dacă ești servit cu insistențe, și deja ai senzația de prea plin, faptul de a nu refuza și a spune ”mulțumesc, servesc imediat” va amâna momentul atât încât să rămâi doar cu politețea 🙂

Dacă Sărbătorile te prind în deplasare, la familia extinsă, nu uita că e o perioadă de excepție, și dacă rămâne excepție și nu devine o regulă, nu are cum să îți dăuneze. Nimeni n-a devenit obez, n-a făcut hipertensiune, diabet zaharat sau cancer de la 3 zile de Sărbatori, cu sarmale, cârnați și prăjituri, ci de la un întreg stil de viață necorespunzător. Bucură-te de zilele libere și de preparate atât cât îți cade bine, nu te teme de mâncare, pentru că ea e prieten sau dușman în funcție de cantitate și/sau frecvență, lucruri care sunt controlabile de către tine personal. Sărbători Fericite și un An Nou cu sănătate!

Solicită consiliere online – aici.

© Sigina Pop, Nutriționist-Dietetician
Programări: 0749651957 (Synobis Medical)

Share This

Share this post with your friends!