Sezonul rece și deshidratarea

Hidratarea este o problemă ce trebuie privită cu responsabilitate în fiecare sezon. Dacă la debutul sezonului cald se comunică pe toate canalele despre hidratarea adecvată, în sezonul rece acest subiect este uitat cu desăvârșire. Totuși, riscul de deshidratare este mai mare în sezonul rece și trebuie luate măsuri pentru prevenția acesteia.

De ce este importantă păstrarea unui nivel optim de hidratare? Deoarece apa este baza vieții individului și are numeroase funcții.

Rolurile apei în organism

  • Păstrează umiditatea țesuturilor din cavitatea bucală, nazală, oculară
  • Regleaza temperatura corporală
  • Lubrefiază încheieturile
  • Protejează organele și țesuturile
  • Sprijină funcția renală și hepatică prin eliminarea toxinelor
  • Oferă plasticitate conținutului intestinal, prevenind constipația
  • Este mediul ideal al reacțiilor biochimice, este solvent pentru anumiți ioni și molecule, facilitează absorbția nutrienților în corp.
  • Transportă nutrienți și oxigen către celule

În timpul sezonului rece, organismul pierde apa în procesul respiratoriu sub formă de aburi. De asemenea, corpul cheltuie mai multă energie din cauza surplusului de haine groase, iar transpirația se evaporă rapid în aerul rece și uscat. În sezonul cald, deshidratarea este semnalată de organism către creier, apărând senzația de sete și scăzând pierderile renale prin concentrarea urinei. Acest proces este mediat de hormoni cum e vasopresina (ADH), care acționeaza asupra tubilor colectori renali, determinand creșterea permeabilitatii pentru apă. Există doi factori care stimulează secreția de ADH: scăderea volumului sanguin în urma deshidratării și creșterea nivelului de sodiu. Cea mai importantă modalitate de reglare a secreției este stimularea osmoreceptorilor din hipotalamusul anterolateral si a baroreceptorilor din vasele mari de la nivelul gâtului și cordului.  În timpul sezonului rece însă, reactivitatea corpului se schimbă. Are loc vasoconstricția circulației periferice, cu scopul de a reduce pierderile de căldură și concentrarea volumului sanguin către organele vitale. Deoarece volumul sanguin crește în aceste zone vitale în urma vasoconstricției periferice, creierul nu percepe scăderea volumului sanguin total. Din această cauză, nu are loc o secreție de ADH suficientă, în ciuda creșterii nivelului plasmatic de sodiu. Semnalul de concentrare e urinei la nivel renal este redus, iar senzația de sete scade cu 40%. În lipsa unui aport conștient adecvat de lichide, apare deshidratarea.

Pentru prevenirea acesteia, este recomandat să se respecte necesarul hidric de 0,24-0,30 ml/kg corp, necesar care crește în situații speciale (temperaturi crescute, febră, pierderi masive – diaree, vărsături). La categoria lichide intră apa, unele ceaiuri, sucurile de fructe și legume, supe/ciorbe, lapte. Nu intră la categoria lichide cafeaua și alte băuturi cu cafeină, băuturile carbogazoase, alcoolul sau băuturi din arborele de ceai (efect diuretic).

© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari Cluj-Napoca: 0751 050 303 SAU 0741929655
Programări Dej: 0264213338 (Venusmed)
Programari Vatra Dornei: 0737031555 (Danaderm) și 0751516175 (Dorna Medical)

Referințe:

http://www.mayoclinic.org/healthy-living/nutrition-and-healthy-eating/multimedia/functions-of-water-in-the-body/img-20005799

http://www.unh.edu/news/news_releases/2005/january/sk_050128cold.html

https://www.synevo.ro/adh-vasopresina/

http://www.runnersworld.com/hydration-dehydration/hot-drinks-v-cold-drinks-for-cooling

 

 

 

 

 

 

 

Comments

  1. […] Detoxifierile presupun varii proceduri, de la cure alimentare (post negru cu apă, sucuri, salate/crudități) la clisme, hipertermie (saună, sport), drenaj limfatic și multe altele.  Este dificil de stabilit sus și tare dacă funcționează sau nu, care da și care nu, deoarece nevoile oamenilor sunt atât de diverse, și aceștia răspund diferit la proceduri. Detoxifierea unei persoane poate însemna trecerea de la un stil alimentar nesănătos, bazat pe alimente procesate și rafinate la un stil alimentar echilibrat, și cât mai curat. Regimul alimentar igieno-dietetic elimină din start non-alimentele și se bazează pe alimentele indispensabile, pentru crea o normalitate alimentară în viața individului. De exemplu, faptul de mânca 1-2 săptămâni mai multe crudități – salate, verdețuri mai multe, deja reprezintă o detoxifiere. Consumul unei cantități adecvate de lichide (apă plată) reprezintă deja o detoxifiere. Vezi care este necesarul tău de apă aici. […]