fbpx

Aud adesea ”nu mănânc după 6 sau 7 seara”. Această decizie pe care o iau unele persoane se bazează pe credința că a mânca seara, târziu, îngrașă mai tare decât aceeași masă, luată la o altă oră.

Mit: Te ingrași mai ușor dacă mănânci după x oră, seara – fals. Seara tinzi tu să ai un apetit mai ridicat. Kilogramele nu se depun miraculos mai tare după o anumită oră. E mai important ce mănânci și cât mănânci decât când mănânci. Dacă nu îți depășești nevoile energetice zilnice, orarul meselor este mai puțin relevant, ti-l stabilești cum dorești. DAR:

Fapt: ritmul nostru circadian este același de mii de ani, astfel încât, deși mediul nostru s-a modificat total față de felul în care suntem programați genetic să trăim, el dictează foamea tot la fel ca acum mii de ani. Astfel că ceasul nostru biologic poate crește pofta de mâncare spre seară pentru a pregăti organismul pentru postul de peste noapte. Deci tendința de a mânca mai mult cantitativ seara este, în primul rând, dictată genetic, pentru conservarea speciei, lucru care ne dezavantajează acum. Pentru că, acumulat cu ce am consumat sau, mai rău ciugulit/băut peste zi, se traduce în exces caloric, care se depunde. 

În al doilea rând, această ”funcție încorporată” a noastră este agravată de stilul nostru de peste zi: dacă nu mănânci (corect) toată ziua, seara, evident, îți va fi foarte foame și nu numai, vei tinde spre alimente de confort. Oboseala, stresul de peste zi, seara se ameliorează, ne relaxăm, si ne dorim ”recompensare” – mâncăm mai mult și de confort.

Putem să nu ne supraalimentăm seara având grijă să repartizăm caloriile mai cu cap de-a lungul zilei, să existe un mic dejun, să existe un prânz, poate și o gustare de frucute după masa, astfel încât seara, când ne relaxăm, senzația de foame să nu fie peste măsură de exacerbată. Deci ceasul nostru biologic poate fi domolit comportamental. Având un apetit firesc la cină, ne va fi mai ușor să mâncăm o porție, bine mestecată, nu înfulecată, și ne va fi astfel mai ușor să amânăm alimentele-recompensă (sau de confort).

De ce e bine, totuși, să lași o fereastră de pauză alimentară mai lungă? E o dovadă de respect și grijă pentru propriul organism să îl lași să se refacă peste noapte, și să aibă o pauză de circa 3 ore de la cină până la ora de somn. Organismul nu se poate reface optim decât în două condiții: în somn, și post, adică să nu trebuiască să ne proceseze nouă mâncarea în timp ce dormim. De asemenea, se înregsitrează beneficii majore asupra sănătății lăsând o fereastră de pauză alimentară de 12-15 ore, care este mai simplu de făcut peste noapte (pentru că majoritatea timpului îl dormi!). 

Ca sa te saturi cu cât mai puține calorii, optezi întotdeauna pentru mese bogate în proteine de calitate (carne, oua, peste, lactate), carbohidrați complecși care să îți asigure un nivel constant de energie (cartofi la cuptor, natur nu prăjiți, orez, paste etc), în cantitățile adecvate stilului tău de viață și, mai ales, o mare diversitate de fibre care îți umplu stomacul la ridicol de puține calorii: salate, radacinoase, ciorbe dese cu mult zarzavat, leguminoase, iar daca te afli în situația în care nu poți să îți asiguri un aport generos de fibre din zarzavaturi – îți recomand OptiFibre – se dizolvă în sticla ta de apă, nu are culoare, miros sau gust, este foarte discret de luat cu tine oriunde. Două măsuri de OptiFibre® pe zi îți asigură aproape jumătate din necesarul de fibre zilnic. 

Exemplu clasic de masă sățioasă și sănătoasă: carne la gratar + 150 g pireu cartofi + o salata de varza generoasa (vreo 250-300 g)

BOTTOM LINE:  nu te îngrași mai tare dacă mănânci după o anumită oră seara dacă nu îți depășești necesarul energetic acumulat peste zi (o veste fericita și pentru cei care lucrează ture de noapte), însă ai multe alte motive să îți lași o fereastră de pauză alimentară cât mai largă peste noapte, de circa 12-15 ore.

Consiliere la distanță/ONLINE: vezi condiții aici.

© Sigina Pop, Nutritionist-Dietetician
Programari: 0749651957 (Synobis Medical)

Share This

Share this post with your friends!