Tag-Archive for » bea apa calda «

Apa caldă – o băutură sănătoasă

Majoritatea oamenilor pe care îi ştiu preferă să bea apă rece, mai ales vara. Nu este neapărat un lucru rău pentru organism, însă s-a constatat că apa caldă aduce mai multe beneficii. În primul rând, ameliorează circulaţia sanguină şi, băută pe stomacul gol, dimineaţa, face drenaj biliar şi detoxifică organismul.

Dacă adaugi o jumătate de lămâie stoarsă la un pahar cu apă caldă, întăreşti efectul de curăţare pe care îl are asupra corpului tău. Băută dimineaţa, restabileşte nivelul de apă pierdut în timpul nopţii, iar după mâncare, ajută la o digestie mai uşoară. În niciun caz nu bea apă rece după mâncare deoarece alimentele şi uleiurile din stomac se solidifică, îngreunând digestia.

Diverse persoane mi-au spus că au pierdut şi în greutate bând apă caldă, mai bine zis cât de fierbinte au putut să o suporte, în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. Şi are logică, dacă ne gândim că mobilizează metabolismul.

Aşa că fierbe-o, şi poftă bună la apă cât mai caldă!